
Aceste despăgubiri pot acoperi atât daunele materiale, cât și cele morale.
Accidentele rutiere pot avea ca rezultat un dosar penal sau o simplă acțiune civilă însă în ambele situații se va pune problema unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru accidente rutiere. Plafonul maxim stabilit de legiuitor pentru daune materiale este de 1,22 milioane de euro, iar pentru vătămări corporale și decese este de 6,07 milioane euro, indiferent de numărul victimelor.
În termen de 3 luni de la producerea accidentului, victima sau rudele acesteia (în cazul infracțiunii de ucidere din culpă) pot să se constituie parte civilă. Astfel, ei pot solicita o sumă considerată justă, corelată cu cheltuielile efectuate în cazul daunelor materiale sau cu suferința cauzată în cazul daunelor morale.
Stabilirea valorii despăgubirilor morale se face de către instanță, ținând cont de intensitatea prejudiciului psihic al victimei și impactul asupra vieții personale și profesionale.
Dacă ați suferit o vătămare certificată prin act medical, chiar dacă nu există condițiile unei infracțiuni, puteți solicita despăgubiri materiale sau morale în termenul de prescripție de 3 ani. În acest caz, conform art. art. 29, al. (1), lit. i) din OUG 80/2013, nu se achită taxa de timbru.
Pentru a obține despăgubiri de la asigurătorul RCA, este recomandat să angajați un avocat specializat în cazuri de accidente rutiere încă din faza de urmărire penală. Avocatul va proteja interesele dumneavoastră în fața autorităților și asigurătorului RCA, evitând oferte derizorii și asigurând un proces corect și echitabil.